La alegerea schemei tehnologice de tratare a apei trebuie adoptate instalatiile si constructiile care asigura procesul de tratare cel mai eficient si in acelasi timp cel mai simplu din punct de vedere tehnologic. Precizarea schemei tehnologice trebuie sa fie precedata de studii de teren privind variatia, pe mai multi ani a principalilor parametri calitativi ai sursei de alimentare.
Este recomandabila, de asemenea, adaptarea fluxului tehnologic in cascada folosind aductiunea sau pomparea apei de la sursa la o cota suficienta pentru a trece gravitational prin toate treptele de tratare. Aceasta dispozitie a statiei de tratare asigura economie de energie de pompare, dar si o exploatare mai sigura si mai simpla. Daca amplasamentul nu permite asezarea in trepte a diferitelor compartimente ale statiei de tratare, fluxul in cascada mentionat se poate realiza prin adoptarea unor constructii de tip grupat si etajat realizand astfel avantajele tehnice si economice, ca economie de spatiu, de conducte si canale de legatura.
Planul general al statiei trebuie astfel ales incat sa permita extinderea statiilor de tratare in toate compartimentele. Duritatea apei este determinata de continutul in saruri de calciu si magneziu. O statie dedurizare este un produs care elimina impuritatile si calcarul din apa provenita din diverse surse.
Duritatea termporara este data de prezenta in apa a bicarbonatilor de calciu si magneziu, iar duritatea permanenta de clorurile de sulfati si silicati de calciu si magneziu. Suma celor doua tipuri de duritate exprima duritatea totala. Eliminarea duritatii temporare si a duritatii permanente apare din necesitatea de protectie a instalatiilor care utilizeaza aceste ape. Pentru apa potabila limita de duritate este admisa la 20 grade. Pentru apa industriala limitele sunt mai reduse in functie de calitatea apei cerute de consumatori. Reducerea duritatii de face prin: procedee chimice cu reactivi sau schimbatori de ioni; procedee termice.
Utilizarea unui anumit procedeu depinde de duritatea admisa de consumatori si de calitatea apei la sursa. Pentru reducerea duritatii temporare denumita si decarbonatare se utilizeaza procedee chimice cu reactivi si cu schimbatori de ioni, primele fiind cel mai des utilizate. Aceste procedee cu reactivi sunt utilizate in special pentru decarbonatarea apelor de suprafata. Reactivul utilizat este varul care intra in combinatie cu bicarbonatii de calciu sau de magneziu din ape si precipita in carbonat de calciu si hidroxid de magneziu care sunt insolubili in apa. Doza de var necesara se determina in functie si de dozele de oxid de calciu din apa si oxid de magneziu din apa ( sub forma de bicarbonati), dioxid de carbon liber in apa.
Reducerea duritatii permanente numita si duritatea apei se poate face prin: procedee chimice cu reactivi si procedee cu schimbatori de ioni. Procedeele chimice cu reactivi se refera la: dedurizare cu soda; carbonatul de sodiu se foloseste in cazul in care duritatea permanenta este data de sulfat si clorura de calciu. Sulfatul si clorura de sodiu sunt compusi solubili in apa. Doza de soda calcinata se calculeaza tinand cont de: duritatea permanenta a apei in grade, respectiv un adaos de soda pentru asigurarea reactiilor exprimat in grade de duritate ( 2-3 grade). Pentru reducerea duritatii apei se recomanda o statie dedurizare. Pentru protejarea obiectelor sanitare, a electrocasnicelor si instalatiilor, statia dedurizare este varianta optima.
Exista o gama variata de dedurizatoare. O statie dedurizare, in functie de gospodaria pe care o deserveste si cantitatea de apa pe care o trateaza, este de diverse dimensiuni. Pentru o gospodarie de doua, trei persoane o statie dedurizare este de mici dimensiuni, avantaj ce ii permite sa fie amplasata usor printre mobila de bucatarie. In principal, se monteaza langa centrala termica sau in baie. Cel mai indicat ar fi sa fie asezata acolo unde apa intra in locuinta.
O statie dedurizare este un dispozitiv economic. Apa tratata prezinta o multime de efecte benefice.
