Pseudocista pancreatică este o formațiune chistică, de cele mai multe ori benignă, care apare ca o complicație întârziată a pancreatitei acute sau cronice. Spre deosebire de chisturile adevărate, aceasta nu are un perete epitelial propriu, ci este delimitată de un strat fibros și de țesuturi inflamate.
Practic, este o acumulare de lichid pancreatic amestecat cu enzime, detritusuri celulare și alte resturi inflamatorii, rezultat al unei reacții de apărare în urma agresiunii suferite de pancreas.
Cel mai frecvent, pseudocista apare după un episod de pancreatită severă, dar poate fi declanșată și de traumatisme abdominale puternice sau de inflamații cronice recurente ale pancreasului. În special la copii, accidentele abdominale pot duce la formarea unei astfel de leziuni, atunci când canalul pancreatic se rupe sau este afectat semnificativ.
Cum ia naștere o pseudocistă pancreatică?
Pseudocista nu se formează peste noapte. În primele săptămâni de la un episod acut de pancreatită, lichidul pancreatic poate rămâne izolat în jurul glandei. Dacă această colecție lichidiană nu se resoarbe spontan și capătă o delimitare clară printr-un perete fibros, ea devine o pseudocistă.
Compoziția ei variază, putând include secreții enzimatice, sânge, bilă sau chiar resturi de țesut necrozat.
Dimensiunea poate fi variabilă, de la câțiva centimetri până la formațiuni care depășesc 15 cm. În funcție de poziția sa, pseudocista poate apărea strict în jurul pancreasului sau se poate extinde în spațiile retroperitoneale sau între organele vecine, complicând diagnosticul și intervenția terapeutică.
Cum se manifestă și cum este diagnosticată?
Unele pseudociste rămân silențioase, fără niciun simptom, fiind descoperite întâmplător în timpul unor investigații imagistice. Atunci când se manifestă, pot apărea dureri abdominale persistente, disconfort în zona epigastrului, greață, balonare sau chiar o masă perceptibilă la palpare în partea superioară a abdomenului.
În cazurile severe, formațiunea poate comprima organele din jur, cauzând icter, greutate la înghițire sau tulburări digestive.
Complicațiile nu sunt rare și pot fi periculoase. Infecția pseudocistei poate duce la abces, ruptura în cavitatea abdominală provoacă peritonită, iar dacă vasele de sânge din vecinătate sunt afectate, pot apărea sângerări interne sau pseudoanevrisme. Cu cât formațiunea este mai mare și durează mai mult, cu atât riscurile cresc.
Cum se vede la ecografie?
Prima investigație recomandată în suspiciunea unei pseudociste pancreatice este ecografie abdominală. Este o metodă simplă, neinvazivă și lipsită de radiații, ideală pentru evaluarea inițială și pentru monitorizarea în timp.
La ecografie, pseudocista apare ca o zonă lipsită de ecouri (anecogenă), bine delimitată, uneori cu pereți subțiri, alteori îngroșați sau cu conținut heterogen, dacă există complicații. Se poate localiza lângă pancreas, dar poate fi identificată și în alte regiuni ale abdomenului, în funcție de direcția de extensie.
Totuși, nu întotdeauna ecografia oferă toate informațiile necesare. În cazul pacienților cu obezitate, gaz abdominal excesiv sau în prezența unor localizări profunde, examinarea poate fi limitată. În aceste situații, se apelează la tomografie computerizată (CT) sau la imagistică prin rezonanță magnetică (IRM), care oferă detalii suplimentare despre mărimea, structura și poziția exactă a pseudocistei.
Ce alte afecțiuni pot fi confundate cu o pseudocistă?
Diagnosticul nu este întotdeauna simplu. Alte formațiuni chistice de la nivelul pancreasului pot semăna la ecografie, dar au semnificații și tratamente complet diferite. Chistadenomul seros, cel mucinos sau chisturile IPMN (intraductal papilar mucinos) trebuie luate în calcul, mai ales dacă pacientul nu are un istoric clar de pancreatită.
Pentru a face diferența, este esențială corelarea informațiilor clinice cu rezultatele analizelor de sânge și a investigațiilor imagistice. Uneori, este necesară puncția ghidată a chistului pentru analizarea lichidului conținut, care poate oferi indicii importante privind natura sa: dacă este bogat în amilază, sărac în antigen carcinoembrionar (CEA) și fără celule atipice, este foarte probabil să fie o pseudocistă.
Când și cum trebuie tratată?
Nu toate pseudocistele au nevoie de tratament. Dacă au sub 5 cm, sunt asimptomatice și recente, medicul poate recomanda doar monitorizarea periodică. Unele se resorb de la sine, mai ales dacă pancreasul nu mai este agresat de alcool, alimentație dezechilibrată sau infecții recurente.
Când însă apar simptome, dimensiunea este mare sau există riscuri de complicații, intervenția devine necesară. În funcție de caz, se poate opta pentru drenaj percutan (cu ajutorul unui ac introdus sub ghidaj imagistic), drenaj endoscopic (cu deschiderea chistului în stomac sau duoden pentru evacuarea conținutului) sau chiar intervenții chirurgicale clasice. Alegerea metodei depinde de localizarea pseudocistei, de prezența infecției și de starea generală a pacientului.
Endoscopia digestivă joacă un rol din ce în ce mai important, mai ales în centrele medicale moderne. Aceasta permite drenajul intern cu montarea de stenturi, fără incizii, cu un risc redus de complicații și o recuperare rapidă.
Ce urmează după tratament?
În general, evoluția este favorabilă dacă tratamentul este bine ales și factorii de risc sunt controlați. Totuși, este esențială o urmărire atentă în timp, mai ales în cazurile cu pancreatită cronică. Recidivele nu sunt excluse, mai ales dacă pacientul continuă să consume alcool sau nu respectă indicațiile dietetice.
O alimentație echilibrată, renunțarea la fumat, evitarea alcoolului și controalele regulate contribuie la prevenirea reapariției pseudocistei. La nevoie, medicul poate recomanda suplimente enzimatice sau tratamente pentru susținerea funcției pancreatice.
Deși este o afecțiune care poate părea înspăimântătoare, pseudocista pancreatică poate fi gestionată cu succes atunci când este diagnosticată corect și tratată la timp. Colaborarea între medicul gastroenterolog, imagist, chirurg și nutriționist oferă cele mai bune șanse pentru o recuperare completă și o viață fără complicații.
