Chitara clasica este o chitara acustica de lemn cu corzi din nylon (spre deosebire de cele metalice folosite in chitarile electrice) si reprezinta unul din instrumentele musicale cele mai vechi, al carei repertoriu se intinde pe mai mult de patru secole, inca de cand corzile erau fabricate din catgut (un material din fibre naturale gasite in intestinele animalelor, frecvent bovine, cai, magari, porci, capre sau oi).
Evolutia sa a fost influentata de instrumente precedente precum luta, vihuela si chitara baroca. Instrumente asemanatoare chitarei au fost utilizate inca din Persia istorica, insemnand ca instrumente iraniene contemporane precum tanburul si setarul sunt rude distante ale chitarii clasice.
Chitara latina din spania avea margini curbate si o gaura in mijloc asemanandu-se cel mai mult cu chitara moderna clasica ce a fost inventata in secolul al XIX-lea de catre Antonio de Torres Jurado, Ignacio Fleta, Hermann Hauser Sr. Si Robert Bouchet.
Tehnica cel mai adesea folosita include folosirea degetelor: degetul opozant prinde bassul sau nota de baza in timp ce restul degetelor creaza melodia si partile ce o acompaniaza. Aceasta are consecinte importante deoarece un diferit ton/timbru al unei singure note poate fi produs prin a trage coarda in diferite pozitii si moduri.
De exemplu , o coarda deschisa va suna mai clar decat aceiasi nota pe o pozitie oprita care ii va da un ton mai cald. Versatilitatea instrumentului inseamna crearea unei varietati de toturi, dar totodata il transforma intr-un instrument mult mai greu de invatat decat chitara acustistica standarda.
Pentru o mai buna prezentare o sa numim cele cinci degete ale mainii drepte cu initialele denumirilor in limba spaniola: degetul opozant (pulgar) = p, indexul (indice) = i, degetul mijlociu (mayor) = m, inelarul (anular) = a, degetul mic (chiquito) = c. Cele patru degete la pana stanga ce opresc corzile sunt denumite astfel 1 = indexul, 2 = degetul mijlociu, 3 = inelarul, 4 = degetul mic, iar 0 reprezinta o coarda libera ce nu este oprita de catre un deget de la mana stanga si a care vibreaza cand este trasa.
La chitara clasica degetul mare nu este niciodata folosit pentru a opri corzile (spre deosebire de chitara electrica): gatul chitarii clasice este prea lat si deci pozitia normala a degetului mare nu este posibila. Astfel pentru a obtine efecte tremolo si pasaje fluente si rapide, cantaretul trebuie sa exerseze alterarea si a nume sa nu apuce o coarda de doua ori consecutiv cu acelasi deget.
Cele mai des intalnite alternari sunt:
i – m – i – m: melodia clasica de baza si are aparenta de a merge pe corzi
p –i – m – a – i – m – a: un model de arpeggio cu o aparenta de sextuplet, ce se canta de obicei pe cinci corzi diferite.
p – a – m – i – p – a – m – i: alt model tremolo
p – m – p – m: un mod de a canta o linie melodica pe coarzile joase
Cantareti faimosi de chitara clasica in viata includ: Julian Bream, Xuefei Yang, John Williams, Kaori Muraji, Pepe Romero, David Russell, Sharon Isbin.
