Primul concediu cu familia în Egipt

Primul concediu cu familia în Egipt. Tot ce trebuie să știi

0 Shares
0
0
0

Îți dorești să descoperi tărâmurile exotice ale Egiptului împreună cu cei dragi? Dacă ai în plan o excursie la piramidele din Giza, o vizită cu cei mici la Muzeul Egiptean de Antichități sau o zi petrecută la minunatul parc acvatic Ras Mohammed, ți-am pregătit câteva sfaturi practice pentru un concediu reușit.

Alege o perioadă cu temperaturi mai blânde

Clima Egiptului este una subtropicală, uscată, cu temperaturi ce pot să depășească 45°C în lunile calde. De aceea, poate fi destul de dificil să petreci mult timp în aer liber în perioada de vară, mai ales atunci când călătorești cu copiii.

Pentru a evita pe cât posibil aglomerația și temperaturile extreme, alege un sejur în Egipt în perioada noiembrie – aprilie. Această perioadă este ideală dacă vrei să explorezi cultura egipteană. Pentru vacanțele petrecute în resort, pe marginea piscinei, poți merge în Egipt din martie până în octombrie, însă este bine să eviți lunile iulie și august, care sunt cele mai calde.

Vacanțele all-inclusive pot fi cea mai practică opțiune

Planificarea transportului, găsirea resortului potrivit pentru cazare și a locațiilor unde să serviți masa pot fi o adevărată provocare, în special atunci când călătorești cu familia. Cultura egipteană este destul de diferită de cea europeană, iar anumite zone nu sunt recomandate turiștilor.

Pentru ca vacanța voastră să fie una cât mai plăcută și relaxantă, poți opta pentru un pachet all-inclusive. Îți va fi mult mai comod să ai toate aceste detalii pre-stabilite și să știi din timp care este costul total al concediului. În plus, poți alege din start o zonă cât mai apropiată de aeroport, pentru ca drumul până la cazare să nu fie foarte obositor pentru cei mici.

Planifică excursii alături de un ghid local

Veți putea explora cele mai faimoase obiective turistice ale Egiptului mult mai convenabil atunci când apelați la serviciile unui ghid local. Acesta vă poate ajuta să înțelegeți mai bine cultura, să evitați zonele aglomerate sau nesigure și chiar să negociați prețul pentru anumite servicii.

Puteți primi recomandări și în ceea ce privește mâncarea sau zonele în care puteți să faceți cumpărături. De asemenea, dacă aveți în plan să parcurgeți o distanță mai mare de la hotel până în punctul turistic dorit, este de preferat că un localnic să vă conducă la destinație.

Închirierea unei mașini pe cont propriu nu este recomandată în Egipt, deoarece traficul poate fi aglomerat și haotic. Pentru un turist, condusul pe străzile Egiptului poate fi o experiență dificilă, iar în anumite cazuri este nevoie să comunici cu autoritățile, însă mulți dintre oficiali nu vorbesc foarte bine o limbă de circulație internațională. Cu ajutorul unui ghid local veți ajunge mult mai rapid și în siguranță la destinație.

Indiferent dacă vrei să vizitezi plajele Egiptului, să faci snorkeling în recifele de corali ale Mării Roșii sau să admiri frumusețea piramidelor din inima deșertului, această destinație este alegerea ideală pentru o vacanță captivantă alături de familie. Ține cont de aceste sfaturi și vei reuși să explorezi aceste locuri în deplină siguranță.

0 Shares
You May Also Like