Un gospodar bun nu va defila in masini scumpe, ci va alege sa cumpere o masina utila, aparate sau scule, cu care sa lucreze pentru casa si, poate, pentru altii, investind astfel in lucruri care ii aduc beneficii si nu cheltuieli si costuri cu intretinerea.
Importanta meseriasilor este din nou apreciata si de societatea româneasca, intr-un moment in care mare parte dintre acestia au plecat in tari cu economie stabila, unde munca si profesionalismul lor se reflecta in castiguri. Multi se intorc cu bani si dezvolta acasa ateliere sau firme care le permit sa castige mai bine lucrand pe cont propriu, nu ca angajati.
Utilajele la mana a doua – o solutie mai accesibila pentru micii meseriasi
A invata si a practica o meserie poate fi mai profitabil decat a studia in facultati ani de zile pentru o profesie platita cu salarii mici, iar abilitatile copiilor trebuie urmarite in timpul scolii si orientarea profesionala sa fie facuta in functie de interesul si pasiunile tinerilor. Intr-adevar, munca pe santier sau intr-o fabrica poate fi mai grea sau mai putin curata decat la birou, insa situatia materiala a unui meserias este de multe ori mai buna decat a unui functionar sau a unui profesor.
Iar daca meseriasul investeste in utilaje, aparate si scule proprii, poate face echipa cu alti meseriasi si sa dezvolte proiecte bine platite si rentabile. Achizitionarea unui utilaj este un efort financiar, fiind de preferat alegerea unei masini care suporta munca intensa, la nivel profesional.
Pentru constructori, de exemplu, cumpararea unui excavator este necesara, multifunctionalitatea fiind principalul criteriu de alegere, iar daca pretul utilajului este prea mare, o varianta de achizitie second hand poate fi luata in considerare. Un excavator, cu cat poate executa mai multe comenzi (avand un grup complex de valve hidraulice), cu atat este mai util pentru a desfasura diverse operatiuni (sapare, ridicare, incarcare, spargere etc.). Ceilalti meseriasi implicati in constructia unui imobil au nevoie, de asemenea, de utilaje si scule, care trebuie sa fie profesionale pentru a functiona la nivel optim, insa este nevoie si de pricepere pentru a face treaba buna si in timp cat mai scurt.
Utilajele nu isi pierd valoarea in timp daca sunt bine intretinute
Masinile pierd din valoarea afisata de producator imediat ce parasesc magazinul sau fabrica, iar dupa cativa ani, chiar daca sunt folosite putin, pretul cu care ar putea fi vandute este mult mai mic decat cel de cumparare. Un automobil este, asadar, o cheltuiala, fiind totusi util proprietarului, dar o masina scumpa este cel mai adesea un moft.
Pe de alta parte, un tractor sau alt utilaj de marca buna isi pastreaza valoarea in timp daca este corect folosit si intretinut, in plus va aduce proprietarului si bani, amortizand investitia, desi necesita si cheltuieli cu reparatii.
Asadar, gluma ca un baiat cu un tractor este mai bogat decat un detinator de BMW spune, de fapt, un adevar, demn de luat in seama de o fata la varsta maritisului.