Cum arata gradina visurilor mele?

Cum-arata-gradina-visurilor-mele

Cum-arata-gradina-visurilor-mele

Cu siguranta oricare dintre noi isi imagineaza cum va arata casa si gradina visurilor. Fie ca ne vedem intr-o casa cu multe camere, cu etaj si o terasa cu piscina sau fie ca ne visam fericiti alaturi de familie intr-o casuta langa lac cu o gradina minunata, tot ceea ce conteaza este ca suntem fericiti indiferent de circumstante.

Personal imi imaginez un teren pe care sunt deja amplasati cativa arbori mari, viziune pe care o completez cu o casa modesta dar eleganta, o constructie integrata perfect in peisajul gradinii mele de vis. Aratand asa, tot peisajul imi da o senzatie de calm, iar grupurile de  copaci sunt completati de mici decoratiuni din piatra si flori, incantandu-mi privirea.

Locul pe care l-am ales pentru terasa este si el ales perfect, aranjat intr-un spatiu inconjurat de verdeata, fiind ca o oaza in natura. Umbra de pe terasa este asigurata de catre un pavilion gradina care fie poate fi fara pereti in zilele calduroasa de vara fie poate fi un pavilion cu 3 pereti pentru zilele racoroase de toamna sau primavara.

Pentru gard am ales o multitudine de flori care sa creasca si sa se se impleteasca intre ele, acoperind totul, pentru crearea unei imagini vizuale a unei delimitari cu un gard verde, plin de viata.

Nimic nu mi se pare mai frumos decat o gradina decorata cu vechile si dragi obiecte alaturi de care ai atatea amintiri si de care nu vrei sa te desparti, oferindu-leo noua viata si un nou scop.

De exemplu, vechiul si batranul scaun preferat poate fi transformat cu usurinta intr-un suport pentru florile cele mai dragi. Totodata, dulapul bunicii in care ma jucam ,, de-a vati ascunselea” are si el un rol in decor, folosind sertarele pe post de ghivechi si plantand flori care sa creasca ulterior imbracandu-l intr-o haina verde.

Element de decor fantezist poate fi chiar si o fantana arteziana cu aspect vintage, care sa intregeasca aspectul incarcat cu amintiri al gradinii.

In gradina este construita si o bolta cu flori care mai de care mai frumoase, trandafiri cataratori, iasomie si chiar iedera, bolta ce innobileaza intrarea pe terasa.

Terasa este si ea de asemenea decorata astfel incat incarcatura emotionala sa fie la fel de pregnanta ca cea oferita de ansamblul decorativ din gradina. Acolo sunt prezente scaunele si masa confectionate din ratan asa cum am avut intotdeauna in copilarie, in curtea bunicilor, mese pe langa care alergam si scaune pe care le daramam de fiecare data in joaca noastra de copii naivi.

Terasa este construita alaturi de un lac micut, al carui contur este evidentiat de un pavaj din pietre, inconjurat de numeroase lampi solare, care, odata cu venirea serii, pot crea o imagine vizuala minunata, reflectandu-se pe bolta apei, precum stelele pe cerul senin. Pentru pavaj pot opta pentru granit sau marmura sau orice alt tip de piatra naturala care se poate incadra in peisaj, important fiind ca la final sa arate totul intocmai asa cum am visat.

Intotdeauna voi spera ca visul meu sa se indeplineasca si imi voi pastra mereu dorinta vie de a locui la casa avand posibilitatea de a imi crea un mic rai verde pe care sa il pastrez in suflet printre amintirile cu asfaltul si betonul blocurilor.

 

 

Exit mobile version